Producătorul chinez de autovehicule electrice *BYD (比亚迪汽车) are o capitalizare de piață de peste 128 miliarde de dolari începând cu 8 iunie 2022 ceea ce îl face al treilea cel mai valoros producător auto din lume din această perspectivă, potrivit statisticilor CompaniesMarketCap.

Producătorul auto chinez BYD pe locul 3 în lume potrivit capitalizării de piață

Compania cu sediul în Shenzhen și care este susținută de Warren Buffett, a fost singurul producător auto chinez care s-a plasat în top 10.

Potrivit Asociației Producătorilor de Automobile din China, luna trecută vânzările de vehicule electrice BYD au crescut cu 148,28% comparativ cu aceeași lună de anul trecut iar în primele cinci luni BYD a vândut 512.363 de mașini NEV (new energy vehicle), în creștere cu 161,85%. BYD a sistat producția de autoturisme pe benzină în luna martie.

Great Wall Motors, cu un plafon de piață de 39 de miliarde de dolari a depășit Ferrari și se află pe locul 11 iar Nio și SAIC Motor s-au clasat pe locul 13, respectiv pe locul 16.

Tesla se află pe primul loc cu o capitalizare de piață de 742 miliarde de dolari, urmată de Toyota. Volkswagen și Mercedes-Benz s-au clasat pe locurile patru și cinci.