Bursa de Valori din Shanghai a anunțat inființarea unei noi piețe, SST STAR Market, orientată spre companiile tehnologice cu investiții importante în cercetare și dezvoltare.

Sci-Tech innovAtion boaRd (STAR Market) a fost oficial deschisă în data de 13 iunie 2019 în cadrul Bursei de Valori din Shanghai. Ideea unei astfel de ”piețe” construită în jurul modelului oferit de NASDAQ a fost lansată de Xi Jinping în timpul vizitei sale la Expoziția Internațională de Import din Shanghai din noiembrie 2018.

În prezent China are 3 burse de valori, una este în Hong Kong și două sunt pe continent în Shenzhen și în Shanghai. În Shenzhen operează din 2009 o bursă similară cu cea deschisă în Shanghai, e vorba de ChiNext. ChiNext a fost deschis în Shenzhen dintr-un motiv bine întemeiat, acolo au tendința să se concentreze majoritatea start-up-urilor tehnologice din China, iar această bursă oferă unelte financiare la care astfel de companii nu ar avea acces pe piața principală.

STAR Market riscă să intre în competiție cu ChiNext fiindcă ambele sunt orientate spre companii din domenii în care cercetarea și dezvoltarea joacă un rol important. Există însă diferențe care pot oferi Shanghaiului un avantaj. STAR Market oferă posibilitatea cotării la bursă și a companiilor subsidiare dar și a companiilor din afara Chinei, întrand astfel în sfera proiectului BRI.

Citic Securities estimează că până la finalul anului numărul de companii listate va ajunge la aproximativ 150. În prezent printre primele sunt:

  • Chipscreen Biosciences, companie în domeniul biotehnologiei specializată în dezvoltarea de molecule farmaceutice pentru oncologie și combaterea bolilor metabolice și a bolilor autoimune. Compania investește peste 50% din venituri în cercetare.
  • Anji Microelectronics este specializată în dezvoltarea unor materiale avansate semiconductoare. Deține până acum 190 de patente.
  • TZTEK Technology din Suzhou proiectează și construiește aparate video pentru măsurători și pentru manufactură de mare precizie. Produsele lor se folosesc printre altele și pentru autovehiculele autonome. Între august 2015 și ianuarie 2018 a fost listată în Shenzhen pe ChiNext.
  • Yantai Raytron Technology Co dezvoltă mai multe tipuri de senzori
  • HYC Technology din Suzhou este o companie specializată în testarea de ecrane touch și ecrane OLED flexibile.

Li Jizun, director în cadrul China Securities Regulatory Commission, anunță că până în prezent mai mult de 2.7 milioane de investitori individuali au aplicat pentru a deține acțiuni prin intermediul SSE STAR Market.

Deschiderea a London-Shanghai Stock Connect pe 17 iunie este un important exemplu de cooperare eurasiatică. În prezent bursele chinezești sunt în cea mai mare parte închise pentru investitori străini însă acest lucru se dorește schimbat și în prima etapă se realizează această deschidere prin legătura Londra-Shanghai. Trebuie menționat că invetitori non-Chinezi pot participa însă la bursa de valori din Hong Kong, Desigur, această conexiune este realizată înainte de toate pentru a ajuta companiile din China în atragerea de finanțare din exterior. Huatai a fost prima companie care a fost cotata la Londra în cadrul acestui mecanism și a reușit să atragă 1.54 miliarde de dolari.

  • unicorni = termen folosit pentru a desemna și companiile start-up ce valorează peste un miliard de dolari