Ministrul drumurilor și dezvoltării urbane din Iran (și politician principist) și șeful comisiei mixte de cooperare economică Iran – EAU, Mehrdad Bazrpaș, a subliniat că Teheranul și Abu Dhabi sunt dornice să înceapă un nou capitol în interacțiunile economice.
Ministrul a scris joi, 2 mai, pe o rețea de socializare: ”după ce am ascultat punctele de vedere ale comercianților iranieni și emiratezi și ale actorilor economici din țara arabă, dorim să începem un nou capitol în interacțiunile economice dintre țările noastre”.
El a subliniat faptul că EAU este al doilea partener comercial al Iranului și că cele două părți au avut negocieri intense în cadrul reuniunii de miercuri a comisiei mixte de cooperare economică.
Bazrpaș a purtat discuții cu ministrul economiei din Emiratele Arabe Unite, Abdulla Bin Touq Al Marri, și cu o delegație de directori executivi din Emiratele Arabe Unite. Au fost semnate două acorduri de cooperare.
Ministrul iranian le-a declarat reporterilor că în urma eforturilor reciproce se poate preconiza că volumul comerțului dintre cele două țări va ajunge la 30 de miliarde de dolari în viitor.
Comisia mixtă de cooperare economică Iran-Emiratele Arabe Unite s-a reunit acum după o pauză de 10 ani.