Mehdi Soltani a scris pentru jurnalul ”Международный бизнес | International Business” editat de Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova, cunoscut drept Universitatea MGIMO, un articol detaliat și comprehensiv despre ”Rolul OCS în relațiile economice în contextul sancțiunilor, cu accent pe Rusia și Iran | Роль ШОС в экономических отношениях в условиях санкций с акцентом на Россию и Иран”. Materialul se găsește în numărul 4 (6) din 2024 și îl puteți citi aici în rusă și aici în engleză.
Autorul subliniază în mod clar rolul și impactul pe care OCS îl are asupra economiei globale: „Cu un PIB cumulat care ajunge la 25,3 trilioane de dolari în 2023, reprezentând aproape un sfert din PIB-ul global, statele membre OCS joacă un rol semnificativ în păstrarea stabilității regionale și sporirea încrederii în regiune. Cifrele comerciale în creștere, ca în cazul Chinei de 343,1 miliarde de dolari cu alți membri OCS în 2021, ilustrează potențialul organizației de a stimula prosperitatea economică în conformitate cu obiectivele cartei”.
El adaugă că „Pentru națiunile care navighează pe mările tulburi ale sancțiunilor, în special Iranul și Rusia, OCS apare ca un paradis al cooperării economice. Angajamentul organizației față de securitatea economică, contracararea amenințărilor și promovarea drepturilor omului, așa cum sunt stipulate în articolele 1 și 2, oferă un cadru pentru depășirea dificultăților generate de presiunile externe”.
În articolul 1 al Cartei se afirmă clar că, printre alte aspecte, țările membre urmăresc „dezvoltarea cooperării multilaterale în menținerea și consolidarea păcii, securității și stabilității în regiune și promovarea unei noi ordini internaționale politice și economice democratice, corecte și raționale”, în timp ce în ceea ce privește drepturile omului este scris că „promovarea exercitării drepturilor omului și a libertăților fundamentale în conformitate cu obligațiile internaționale ale statele membre și legislația lor națională” face parte din obiective și sarcini.
Articolul 2 este intitulat „Principii” și conține paragraful „respectarea reciprocă a suveranității, independenței, integrității teritoriale a statelor și inviolabilitatea frontierelor de stat, neagresiunii, neamestecului în afacerile interne, neutilizării forței sau amenințării cu utilizarea acesteia în relațiile internaționale, fără a căuta superioritate militară unilaterală în zonele adiacente”.
În ceea ce privește mecanismul de sancționare aplicat de grupul occidental, M.Soltani recunoaște că „sancțiunile au apărut ca un instrument geopolitic puternic, modelând dinamica comerțului și cooperării între națiuni”. El continuă să susțină că „apartenența la EAEU acționează ca un factor de atenuare împotriva presiunilor externe. Integrarea regională servește drept tampon, prevenind izolarea în perioadele de sancțiuni”.
Kazahstanul este un studiu de caz interesant privind impactul sancțiunilor asupra modului în care Rusia desfășoară afaceri cu partenerii săi tradiționali și regionali. Autorul consideră că „Kazahstanul se confruntă cu sarcina delicată de a echilibra angajamentul său față de integrare cu păstrarea suveranității naționale. Abordarea pragmatică a președintelui Kassim Jomart Tokaiev surprinde pe mulți, deoarece acesta declară aderarea Kazahstanului la regimul de sancțiuni, menținând în același timp legăturile cu Rusia, principalul său partener comercial. Kazahstanul se poziționează ca un mediator unificator între Est și Vest, prezentând realismul post-sovietic în afacerile sale externe. În ciuda faptului că împarte granițe extinse cu Rusia și este membru al Uniunii Vamale Eurasiatice, subliniază că nu va permite ca teritoriul țării sale să fie folosit pentru a eluda sancțiunile, subliniind angajamentul față de normele internaționale”.
Mulți au criticat Kazahstanul pentru această poziționare dualistă, nici aici, nici acolo, sau poate mai ales înclinând spre partea occidentală. Soltani se numără printre cei care văd pragmatismul în această abordare. Mai mult, consideră că respectarea regimului sancțiunilor este un ”angajament față de normele internaționale” însă sancțiunile la care este supusă Rusia, și în mare parte și Iran, nu sunt legale ci sunt unlitarelare, adică nu au aprobarea Consiliului de Securitate.
Ramificațiile sancțiunilor sunt de fapt și mai largi, acestea „influențând contextul politic din cadrul EAEU, expunând concurența între statele membre. Belarus și Kazahstan, ca forțe motrice, pun accentul pe integrarea economică în timp ce navighează cu prudență sub influența Rusiei. Armenia și
Kârgâzstanul acordă prioritate securității naționale, ceea ce ar putea duce la continuarea accentului pe suveranitatea națională”. Se vede destul de clar cum Armenia nu pune accentul atât de mult pe ”suveranitatea națională” cât urmărește integrarea în sistemul euro-atlantic prin aderarea, în cele din urmă, la NATO și UE, alături de Georgia.
Intrând în corpul principal al articolului, autorul începe prin a menționa câteva dintre principalele inițiative ale OCS, cum ar fi Clubul Energiei, Consorțiul Interbancar și zona de liber schimb propusă. „Pentru Iran și Rusia, atât sub sancțiuni americane, cât și europene, SCO Energy Club a oferit un colac de salvare pentru reziliența economică și securitatea energetică”.
Consorțiul Interbancar SCO a fost înființat în timpul summit-ului din 2005 ca o „uniune nominală a băncilor de top din țările SCO, obiectivul său principal fiind stimularea activității financiare și încurajarea investițiilor pentru dezvoltarea economică”. Printre membrii săi se numără Banca de Dezvoltare a Kazahstanului, RSK Bank (Kârgâzstan), Banca de Dezvoltare a Chinei, VEB. RF (Rusia), Banca de Economii de Stat Amonatbonk (Tadjikistan), Banca Națională a Republicii Uzbekistan pentru activitatea economică externă, Habib Bank Limited (Pakistan) și India Infrastructure Finance Company. Nu există nicio actualizare a prezenței iraniene în această inițiativă.
În ceea ce privește activitatea Consorțiului Interbancar, „până în 2017, Consorțiul a raportat o alocare impresionantă de 98 miliarde USD în resurse financiare între țările OCS, reflectând impactul potențial al acestuia asupra dezvoltării economice”. Cu toate acestea, au fost subliniate o serie de probleme: „O limitare critică; rezultă din lipsa unor reglementări clare care să reglementeze activitățile financiare în cadrul opțiunii simplificate în materie de costuri. În ciuda alocărilor substanțiale raportate, majoritatea acestor resurse provin de la Banca de Dezvoltare a Chinei, evidențiind un potențial dezechilibru al contribuțiilor”.
S-ar putea considera că mecanismul nu a reușit să-și atingă obiectivele, deoarece „impactul Consorțiului asupra dezvoltării economice a regiunii a fost considerat limitat, analiștii subliniind că funcționează nominal și nu contribuie semnificativ la promovarea cooperării comerciale și economice”. Noul climat al războiului sancțiunilor occidentale ar putea da un impuls acestei inițiative.
Zona de liber schimb OCS a fost propusă pentru prima dată de fostul prim-ministru chinez Wen Jiabao în 2003 ca o platformă pentru consolidarea cooperării economice între statele membre ale OCS. Majoritatea statelor membre au fost reticente, deoarece se temeau de dominația economică a Chinei. Văzând acest lucru, chinezii au venit cu o serie de alte proiecte, cum ar fi Fondul de Dezvoltare OCS, care a oferit pentru prima dată 900 milioane USD în 2004. După aceea, a fost înființat Consiliul de afaceri al OCS.
„Inițiativa Belt and Road (BRI) a Chinei și Eurasia Mare a Rusiei își unesc forțele în cadrul Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO), promovând progresul economic și colaborarea”, aceasta este una dintre cele mai importante fraze, deoarece aici avem adevăratul motor al ordinii mondiale multipolare. Autorul continuă să analizeze impactul pe care atât BRI, cât și proiectul Eurasia Mare îl au asupra OCS.
BRI își propune să conecteze Asia, Europa și Africa prin dezvoltarea extinsă a infrastructurii și cooperarea economică, în timp ce conceptul „Eurasia Mare” a fost dezvoltat de Serghei Karaganov și promovat de președintele rus Vladimir Putin din 2015. Eurasia Mare „se străduiește să realizeze o țesătură de integrare macroregională care să cuprindă dimensiunile politice, de securitate și economice”.
„În ciuda preocupărilor legate de viabilitatea economică a anumitor proiecte, conceptul de „Eurasia Mare”, caracterizat prin accentul pus pe suveranitatea statului și non-interferența, oferă Iranului o cale de a depăși izolarea internațională. Prin angajamentul cu Moscova pe probleme economice și de securitate, Iranul încearcă să-și legitimeze rolul și să contribuie în mod semnificativ la peisajul geopolitic în evoluție”.
Autorul continuă cu analiza integrării economice eurasiatice între OCS și ASEAN și UEEA (Uniunea Economică Eurasiatică). În ceea ce privește relația SCO – ASEAN, „ambele organizații, ca entități internaționale independente, apar ca alternative la instituțiile tradiționale dominate de Occident”, în timp ce cooperarea UEEA – SCO „cuprinde o serie de domenii, cum ar fi politicile economice, comerțul, investițiile, energia și transportul”.
Pentru mai multe știri vă invităm să vă abonați canalului nostru de Telegram click > aici <