Comerțul exterior al Iranului, care include țițeiul, condensatul de gaze naturale, serviciile de inginerie și furnizarea de electricitate, a crescut cu 47,63% în prima lună a actualului an iranian (1403) și a ajuns la 10,420 milioane de dolari.

Principalele destinații ale exporturilor Iranului în această perioadă au fost China, Irak, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Pakistan, Afganistan și Oman. Aceste 7 țări au reprezentat 78% din volumul și 83% din valoarea totală a exporturilor Iranului.

În ciuda sancțiunilor ilegale și unilaterale impuse de SUA companiilor și indivizilor care desfășoară afaceri cu companii iraniene, Teheranul a reușit să înregistreze creștere consecvente în volumul și valoarea schimburilor comerciale.

De mai bine de un deceniu există un interes crescut față de diversificarea economiei și pentru avansarea tehnologică. Măsurile adoptate au dus la dezvoltarea mai multor ramuri înalt tehnologizate, cum sunt serviciile medicale și un sistem industrial competitiv, centrat pe industria extractivă și de fabricație atât a bunurilor de larg consum cât și a echipamentelor speciale.

În prezent, Teheran desfășoară o activitate diplomatică intensă de sporire a cooperării economice și comerciale cu statele vecine și cu cele care fac parte din BRICS, BRI și UEEA. Recent au avut loc discuții la nivel înalt pentru sporirea comerțului Iranului cu Turcia, Irak, EAU și Pakistan. Reprezentanții acestor țări și-au manifestat interesul pentru sprijinirea comunităților de afaceri în dezvoltarea legăturilor comerciale.