Ministrul adjunct al industriei din Belarus, Dmitri Haritoncik, a declarat la Forumul Economic Internațional de la Sankt Peterburg că Rusia și Belarus continuă să își dezvolte cooperarea în sectorul industrial.
Lucrăm la o politica industrială comună. În cadrul muncii pentru construirea Uniunii Statale am elaborat un plan de acțiune care detaliază etapele de lucru pe care trebuie să le atingem și în care sunt enumerate documentele pe care trebuie să le semnăm. Este un acord privind politicile industriale și recunoașterea reciprocă a cooperării tehnologice.
Dmitri Haritoncik
Apropierea dintre Belarus și Rusia a fost grăbită de acțiunile Occidentului iar cele două țări, confruntându-se cu sancțiuni, au identificat alternative pentru importurile critice procesului de producție. „Se lucrează de asemenea la identificarea proiectelor pe termen lung care vor necesita investiții sporite în echipamente, proiectare și dezvoltare. Ne așteptăm ca până la finalul acestui an să vedem rezultatele”, a spus Dmitry Kharitonchik.