Kasîm-Jomart Tokaiev, președintele Kazahstanului, a făcut o vizită în Emiratele Arabe Unite în data de 27 ianuarie. Acesta s-a întâlnit cu Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, numărul doi în stat însă liderul ”de facto” al acestuia. Cei doi au hotărât intensificarea cooperării pe mai multe planuri.
Schimburile comerciale au cunoscut o continuă creștere, în 2019 acestea au ajuns la peste 500 de milioane de dolari, într-o foarte mare proporție este vorba de exporturile kazahilor. Creșterea față de 2018 este de aproximativ 10%. (1).
Cel mai mare proiect bilateral de investiții în acest moment este complexul multifuncțional Abu Dhabi Plaza din Nur-Sultan, capitala Kazahstanului. Construcția acestuia s-a extins pe durata unui deceniu cu termenul de finalizare al lucrărilor anul acesta. Costul a depășit un miliard de dolari iar cea mai înaltă clădire din complex va avea 78 de etaje. Alte investiții sunt în domeniul petrochimic și logistic.
Explorarea spațiului începe să joace un rol din ce în ce mai important, având în vedere ambițiile emiratelor în acest domeniu. Ambele state au semnat documente prin care se angajează să dezvolte împreună proiecte de explorare. Cooperarea spațială cuprinde de fapt și Rusia, vizând și o modernizare a complexului de la Baikonur.
Tokaiev a dorit să prezinte și potențialul turistic al Kazahstanului precizând că statul său a identificat 10 destinații turistice prioritare care vor primi sprijin guvernamental. Cel mai probabil EAU vor alege să investească și în acest segment.