Situația Palestiniană, normalizarea Siria – Turcia, Noua Ordine Mondială și Acordul pentru cereale | Ministrul de externe Serghei Lavrov în Turcia

Pe 7 aprilie ministrul de externe al Federației Ruse se află în Turcia pentru discuții pe teme bilaterale și de importanță regională și internațională.

Moscova este în favoarea reluării negocierilor multilaterale pentru găsirea unei soluții la conflictul israeliano-palestinian, care ar implica Cvartetul pentru Orientul Mijlociu [Rusia, SUA, Uniunea Europeană și ONU] și Liga Arabă. (…) Cvartetul nu a fost convocat de ceva timp iar reuniunile sunt blocate de Statele Unite.

Mevlut Cavusoglu

Potrivit lui Lavrov, condițiile sugerate de Washington nu respectă principiile stabilite în rezoluțiile SUA.

Acordul dintre palestinieni și Israel, din păcate, a fost împiedicat de multe evenimente: confruntări, măsuri unilaterale, luate atât de palestinieni cât și de israelieni, care s-au transformat acum în confruntări foarte grave.

Serghei Lavrov

Lavrov a mai spus că a discutat situația din Libia cu omologul său turc. „După ce țara a fost distrusă de agresiunea militară a NATO, comunitatea mondială se luptă să o reunească din nou”.

Înaltul diplomat rus a menționat că scopul rușilor și turcilor în această chestiune a fost același: „să asigure restabilirea unității tuturor forțelor politice din Libia și pe această bază să se restabilească pacea acum ruinată a Libiei”.

Marți, agenția Palestiniană de știri WAFA a raportat că ofițerii israelieni au luat cu asalt oamenii strânși în Moscheea Al-Aqsa din Ierusalimul de Est, trăgând cu grenade paralizante, pulverizând gaze lacrimogene și folosind gloanțe și bastoane de cauciuc. Potrivit canalului de televiziune libanez Al-Mayadeen, peste 400 de persoane au fost reținute. Poliția israeliană a declarat miercuri că zeci de tineri mascați s-au baricadat în interiorul moscheii, scandând sloganuri și cerând revolte.

Există o înțelegere între ONU și Rusia pentru a asigura exportul de cereale rusești, îngrășăminte și amoniac. Respectarea acestei înțelegeri este esențială pentru continuarea acordului privind cerealele de la Marea Neagră. SUA și Marea Britanie au luat unele măsuri cu privire la problema plăților însă problema persistă a precizat Cavusoglu.

Lavrov a declarat că Rusia a fost exclusă din sistemul de plăți SWIFT iar navele rusești nu pot intra în porturi, deși nici îngrășămintele și nici cerealele nu se află pe listele de sancțiuni ale Occidentului.

Ministrul rus a avertizat că Moscova privește cu incertitudine o prelungire a Acordului privind cerealele dacă nu se vor realiza progrese palpabile în eliminarea obstacolelor din calea exportului de îngrășăminte și cereale rusești.

Dacă este necesar, Rusia va lucra în afara cadrului acestei inițiative și „va face acest lucru alături de Turcia și de Qatar”, a menționat Lavrov.

Moscova dorește ca orice negocieri de pace cu Ucraina să se concentreze pe crearea unei „noi ordini mondiale”, a mai spus ministrul rus. „Orice negociere trebuie să se bazeze pe luarea în considerare a intereselor rusești, a preocupărilor rusești… ar trebui să fie despre principiile pe care se va baza Noua Ordine Mondială”, a subliniat el. Rusia respinge o „ordine mondială unipolară condusă de un hegemon”, a adăugat el.

Referitor la problema procesului de normalizare dintre Turcia și Siria, Cavusoglu a declarat că Ankara speră ca dialogul pe tema Siriei să continue într-o manieră „transparentă și deschisă”. „Vom continua să fim în strânsă consultare cu Rusia pentru procesul de normalizare cu Siria”, a spus el.

Știm că nu toate problemele pot fi soluționate într-o singură ședință, suntem realiști. Dorim ca acest proces să continue într-o manieră transparentă. Dialogul trebuie să continue..

Mevlut Cavusoglu