Germania, într-un mesaj publicat în data de 22 ianuarie anul curent pe pagina online a Ministerului de Externe, și-a exprimat hotărârea de a sprijini în totalitate implementarea ”înțelegerii nucleare” cu Iranul, așa numitul Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA).

Considerăm că acordul nuclear trebuie respectat. Este în interesul european. Este în interesul comunității internaționale. Dacă singura înțelegere care a prevenit o regiune să-și dezvolte arme nucleare ar cădea acum va reprezenta un semnal devastator pentru restul.

Sigmar Gabriel , ministrul de externe al Germaniei

Pe 11 ianuarie, în cadrul întâlnirii E3+Iran s-a hotărât înființarea unei structuri de comunicare pe probleme regionale între reprezentanții Iranului și ai Germaniei, Regatului Unit și ai Franței. Caracterul acestui mecanism de dezbatere este independent de actualul acord nuclear și vine în întâmpinarea problemelor existente în regiune și a posibilelor schimbări ce vor urma.

Tot în data de 22 ianuarie, Javad Zarif, ministrul de externe al Iranului, a publicat un articol ce abordează tema securității post-Isis în zona Orientului Mijlociu. El lansează ideea unei ”rețele de securitate” în detrimentul securității colective și anunță dispariția ordinii mondiale bazate pe sistemul vestic. Având în vedere complexitatea zonei și conflictele din/cu statele vecine Iranul urmărește organizarea acestor rețele de securitate pe situații și obiective punctuale. Din acest motiv Republica Islamică promovează dezvoltarea unui Forum de Dialog Regional în Golful Persic, dezvoltare ce poate fi privită și ca pe o tentativă a Teheranului de a coaliza mai bine statele vecine din golf în jurul propriilor interese și de a contracara astfel acivitatea Arabiei Saudite și a Israelului.

Pe 23 ianuarie anul curent, Boris Johnson, secretarul de externe al Regatului Unit, a făcut o vizită în Paris unde alături de Rex Tillerson a participat la discuții cu reprezentanți din Yemen și Siria (facțiunea ce i se opune lui Assad). Ulterior Johnson și Tillerson au avut o întâlnire la ambasada Regatului Unit din Paris cu omologi din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.