Putin și Modi s-au întâlnit pe 4 septembrie in Vladivostok, locul unde se desfășoară și cunoscutul Forum Economic Estic.

Au dezbătut o serie de aspecte privitoare la cooperările militare, economice și culturale. În acest sens au fost semnate noi documente și s-a adoptat o declarație comună „Încredere și parteneriat spre noi înălțimi de cooperare”.

Cei doi se înțeleg deosebit de bine, după cum aflăm chiar de la Modi: „Cu fiecare întâlnire cu Președintele Putin ne apropiem și mai mult și parteneriatul nostru se dezvoltă”.

Aceasta înțelegere se regăsește și la nivel interstatal, ca de exemplu cele 25 de documente semnate. Cooperarea tehnica militară rămâne prioritară deși alte ramuri sunt și ele stimulate. Comerțul bilateral ar urma să ajungă la 30 de miliarde de dolari până în 2025. În 2018 valoarea tranzacțiilor comerciale a fost de 11 miliarde. Infrastructura și domeniul energetic vor cunoaște dezvoltări substanțiale.