”Numai o soluție cu două state [Israel și Palestina] care să conviețuiască cu garanții de securitate face posibilă pacea. Pentru a realiza acest lucru, cele două părți trebuie să se așeze pe picior de egalitate” a declarat miercuri, 22 mai, Pedro Sanchez, prim ministrul Spaniei.
Președintele guvernului, Pedro Sánchez, a anunțat recunoașterea de către Spania a statului Palestina cu granițele anterioare Războiului de Șase Zile din 1967, adică inclusiv teritoriile ocupate de Israel după acest conflict și cele aflate sub conducerea Autorității Naționale Palestiniene cu sediul în Ramallah, Cisiordania. Sánchez a anunțat că pe 28 mai Spania va aproba această recunoaștere în Consiliul de Miniștri.
În Irlanda prim minsitrul Simon Harris a anunțat că și țara sa va recunoaște statul Palestinian spunând că este ”lucrul bun de făcut”. ”[Partidu] Muncii a cerut de multă vreme recunoașterea statului Palestinian, ca un pas necesar către pace și justiție”, a declarat într-un comunicat Brendan Howlin, purtătorul de cuvânt pentru afaceri externe al partidului. ”Decizia guvernului este o recunoaștere a dreptului vital al palestinienilor la autodeterminare și un pas necesar către adoptarea soluției cu două state”, a continuat purtătorul de cuvânt.
Tot pe 22 mai și Norvegia a anunțat pasul spre recunoașterea Palestinei, cu termenul de 28 pentru adoptarea oficială. Jonas Gahr Støre a făcut această devizie publică în cadrul unei conferințe de presă și în contextul în care a primit avertizări din partea Israelului.
”În mijlocul unui război, cu zeci de mii de morți și răniți, trebuie să menținem vie singura alternativă care oferă o soluție politică atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni: două state, care trăiesc unul lângă celălalt, în pace și securitate”, a spus Støre.
Ca răspuns, Israelul a anunțat că își retrage ambasadorii din Norvegia și Irlanda și este de așteptat să procedeze la fel și în cazul Spaniei.
Surse
España se coordina con Irlanda y Noruega para reconocer el Estado de Palestina
Sánchez anuncia que el 28 de mayo España aprobará el reconocimiento del Estado Palestino
Palestine: Ireland and Norway recognise state on ‘historic day’, Israel recalls ambassadors