În prima cuvântare ca stat membru al OCS, Iran atrage atenția asupra acțiunilor SUA | Nevoia de investiții în transport și în sectorul financiar

sursa foto: Press TV

În prima luare de cuvânt a unui președinte al Iranului ca stat membru cu drepturi depline al Organizației pentru Cooperare de la Șanghai, Ebrahim Raisi și-a îndemnat colegii să adopte o nouă atitudine în fața unilateralismului Statelor Unite ale Americii.

Nu există nici o îndoială că SUA blochează aceste țări (țările în curs de dezvoltare) pe calea lor spre dezvoltare. (n.r. OCS trebuie să) adopte măsuri speciale pentru a face față unilateralismului Statelor Unite și a sancțiunilor sale.

Ebrahim Raisi

Una dintre soluții, a continuat el, este formarea unui comerț sustenabil între statele membre OCS. Pentru acest lucru este nevoie de investiții în infrastructura de transport și în domenii precum tranzacțiile financiare.

Raeisi a descris transportul și securitatea energetică ca fiind două domenii cheie pentru OCS. Referindu-se la situația insuficientă a infrastructurii pentru tranzitul între statele membre, el a spus că Iran acordă o prioritate specială dezvoltării coridorului Nord-Sud.

În plus, coridorul China-Asia Centrală-Asia de Vest-Marea Mediterană, care are un potențial foarte mare, este descris în prezent ca o parte importantă a soluției pentru dezvoltarea comerțului dintre Eurasia de Est și Eurasia de Vest. Prin cooperarea membrilor OCS este posibil să se creeze climatul necesar pentru implementarea acestui coridor și pentru ca membrii organizației să beneficieze de avantajele sale.

Ebrahim Raisi

Mai mult, președintele Iranului a adăugând că Iranul este gata să ofere rețeaua sa de transport și capacitățile portuare din Marea Caspică, Marea Oman și Golful Persic pentru a stimula sectorul de transport al OCS.

Referindu-se la problema securității energetice Raisi a menționat că deținătorii celor mai mari rezerve de energie din lume, precum și principalele țări consumatoare de energie sunt prezente în OCS, în timp ce alte state membre se bucură de un mare potențial ca state de tranzit pentru energie. „Această combinație garantează formarea unei cooperări diversificate și eficiente în domeniul energiei.”

Referitor la SUA, Raeisi a spus că Washingtonul încearcă să răspândească insecuritatea în regiunile Asiei.

Regiunea noastră a simțit gustul amar al intervenției străine în ultimele decenii și ca rezultat sunt terorismul și extinderea insecurității.

Ebrahim Raisi

Raisi a numit situația din Afganistan ca fiind una dintre ramificațiile intervenției externe ale SUA: ”America nu a învățat din înfrângerea din Afganistan,ci extinde politica de insecuritate și intervenție în alte regiuni asiatice”.

Modelul securității moderne în Asia ar trebui să se bazeze pe dezvoltarea comună și aprofundarea multilateralismului fără intervenția puterii străine”, a adăugat Raeisi.