Cooperarea și dezvoltarea comună sunt o relaționare favorabilă pentru Japonia și China, a declarat fostul prim-ministru japonez (26 septembrie 2007 – 24 septembrie 2008) Yasuo Fukuda.
Anul 2023 marchează 45 de ani de la semnarea Tratatului de pace și prietenie China-Japonia. La sfârșitul anului 2022, guvernul japonez a aprobat trei documente actualizate privind politicile sale de securitate și apărare, inclusiv noua Strategie de Securitate Națională, prin care și-a propus să crească cheltuielile militare în următorii cinci ani.
În acest sens, Fukuda a declarat într-un interviu acordat ziarului Japonez Mainichi Shimbun că, dacă acest lucru continuă, relația dintre Japonia și China se va transforma într-o cursă a înarmărilor.
„Pot Cele două țări să fie cu adevărat fericite în acest fel?” a întrebat Fukuda, adăugând că ”cooperarea și dezvoltarea comună ar trebui să fie bazele relației dintre cele două țări”.
Fukuda a menționat că puterea militară a Chinei a crescut în mod evident în ultimii aproape 10 ani. Cu toate acestea, a spus el, China nu vrea să intre în război cu Japonia.
Fără China de astăzi, chiar și Statele Unite nu își pot dezvolta bine propria economie. Consensul de bază ar trebui să fie că Japonia, SUA și China, împreună cu restul lumii, sunt o comunitate de interese comune.
Yasuo Fukuda
Fukuda a menționat că anul trecut s-au împlinit 50 de ani de la normalizarea relațiilor diplomatice dintre Japonia și China iar Tratatul de pace și prietenie China-Japonia semnat în 1978 a dus la relații mai bune între cele două țări.
Sursa: ECNS.CN