Adiacent ofensivelor armate și umanitare din Siria, a alianței militare infloritoare cu China și a simpatiei publice asigurate în segmentul de ”media independentă” (sau alternativă), Rusia este într-un proces de cuceriri diplomatice. Legăturile Federației cu Iranul sunt însă mult mai delicate decât par la prima vedere fiindcă, istoric vorbind, Iran și Rusia au fost într-un echilibru precar de concesii și amenințări, concesii persane și amenințări țariste/sovietice.
Kremlinul nu vede în Teheran un prieten adevărat, este mai mult un partener de conjunctură, după cum s-a văzut în timpul negocierilor ce aveau ca subiect programul nuclear iranian. Lucrurile care îi leagă sunt relativ ușor de punctat. Sprijinul rus pentru regimul din Siria este în interesul Iranului care astfel îți asigură existența unui prieten în regiune cu acces la Marea Mediteraneană. În varianta căderii guvernului sirian și a unui Irak schilodit de ISIS, republica islamică ar deveni următoarea țintă.
Industria iraniană necesită investiții și tehnologie nouă, de regulă acestea vin din China, Rusia și ca urmare a ”înțelegerii atomice”, din țări europene ca Italia, Franța, Germania și Suedia. Rusia este un stat apropiat geografic, cele două țări având deschidere la Marea Caspică, iar legăturile lor economice și industriale au început să prospere în special după schimbarea sistemului politic iranian din 1979. Anterior acestei date, Shah-ul era în mod clar pro-Occident și aliat al SUA. Cu toate acestea Uniunea Sovietică și proaspăta Republică Islamică nu au avut o înțelegere aparte în contextul războiului Iran-Irak, mai mult, URSS a început să sprijine activ Irakul după anul 1986.
Interesele Rusiei în cazul Iranului cuprind menținerea unei stabilități în regiune fiindcă nu se dorește venirea unui regim pro-SUA în Teheran (care astfel ar deveni o amenințare militară considerabilă), nici acapararea teritoriilor iraniene de către teroriști (de unde s-ar putea extinde flagelul spre Caucaz și alte zone cu musulmani din Rusia). Rusia își dorește și accesul la Golful Persic, în acest fiind propuse două soluții tehnice, un canal Marea Caspică-Golful Persic ori o rută feroviară de mare viteză. Probabil și din acest motiv Moscova dorește să acorde un împrumut de peste 2 miliarde de dolari pentru proiecte de infrastructură.
Nu trebuie exclusă și o eventuală alianță Ruso-Turco-Iraniană. Problema în acest trio este evident Siria, însă elemente premature ale unei împăcări dintre Turcia și Siria încep să apară la lumină. China este un partener mai puțin vocal în legătură cu Iranul însă este cel mai activ din punct de vedere economic. Proiectul Rusiei de a coopta Republica Islamică în cadrul Euroasiei vine în cadrul pivotării Federației spre est și planului pentru un continent Asiatic pro rus.