Represaliile iraniene au încetat | Israelul este atenționat să nu răspundă

În seara de 13 aprilie și în dimineața de 14 aprilie, Iranul a atacat cu drone și rachete mai multe ținte militare de pe teritoriul controlat de forțele israeliene. Acțiunile au reprezentat un răspuns la bombardarea consulatului ambasadei Iranului din Siria și s-au ținut în conformitate cu cerința Liderului Suprem al Iranului, Aiatolahul Khamenei.

Șeful de stat major, general-maior Mohammad Baqeri, a declarat în această dimineață că ”operațiunea s-a încheiat din punctul nostru de vedere, dar forțele armate sunt pregătite și vom acționa dacă este necesar”, atenționând astfel Israelul în privința atacării Iranului.

Baqeri a minimalizat amploarea operațiunii în comparație cu ceea ce este capabil Iranul, spunând că a fost doar o pedeapsă și că răspunsul țării la orice acțiune militară ulterioară a regimului israelian „va fi mult mai mare”.

Motivul acestei operațiuni a fost depășirea liniei roșii [trasatăde Iran] de către regimul sionist, care nu poate fi tolerată de noi sub nicio formă.

Mohammad Baqeri

Comandantul șef al Corpului Gărzilor Revoluției Islamice (IRGC), general-maior Hossein Salami, a avertizat regimul israelian că reacția Iranului va fi „cu siguranță mult mai dură” dacă regimul răspunde represaliilor.

De acum înainte, dacă regimul sionist ne atacă interesele, bunurile și cetățenii, se va confrunta cu un contraatac venind dinspre Republica Islamică Iran.

Hossein Salami

Într-o declarație de duminică, 14 aprilie, Raisi a spus că atacul cu drone și rachete reprezintă un nou capitol în istoria autorității Iranului și a materializat promisiunea liderului Revoluției Islamice, aiatolahul Ali Khamenei, de a-l pedepsi pe agresor.

Iranul transmite un avertisment puternic împotriva oricăror acțiuni care se opun intereselor sale, avertizând asupra unor represalii mai puternice și mai pline de consecințe. Forțele armate ale națiunii monitorizează îndeaproape evenimentele regionale și promit o reacție robustă la orice comportament provocator din partea regimului sionist sau al aliaților săi.

Ebrahim Raisi

Operațiunea a inclus cel puțin patru valuri de atacuri cu drone. Se estimează că au fost lansate în total între 400 și 500 de drone.